Robertson, noul campion mondial la snooker

Australianul Neil Robertson a câştigat Campionatul mondial de snooker 2010, după ce l-a învins în finală pe Graeme Dott, scor 18-13.

Finala a fost umbrită de „cazul Higgins”. Fostul campion mondial la snooker a fost înregistrat în Ucraina, în timp ce negocia vânzarea unor anumite frame-uri din meciurile pe care urma să le joace. Suma negociată era de 300.000 de euro, cam tot atât cât a câştigat Robertson după câştigarea Campionatul ui mondial 2010. Înregistrarea o puteţi urmări aici.

Revenind la finală, este interesant de ştiut că Robertson este primul australian care câştigă Campionatul Mondial în era modernă a acestuia (post 1969, când s-a revenit la sistemul eliminatoriu la CM). De altfel, Robertson este primul jucător de snooker din afara Regatului Unit şi a Irlandei care câştigă campionatul mondial în ultimii 30 de ani. Precedentul campion „exotic” este canadianul Cliff Thorburn, care s-a impus la Crucible în 1980.

Finală – surpriză la Campionatul mondial de snooker 2010

Neil Robertson şi Graeme Dott vor juca finala de la Crucible, gazda Campionatului Mondial de Snooker 2010. Dacă ia trofeul, Robertson va fi primul australian care câştigă Campionatul Mondial de Snooker în era modernă (post 1969, când s-a revenit la tururile eliminatorii).

Neil Robertson – Graeme Dott 18-13 – Robertson – campion mondial

Până acum, doar trei australieni au ajuns în finală. Pe lângă Robertson, istoria Campionatul Mondial îi menţionează pe Eddie Charlton şi Warren Simpson.  Charlton şi Simpson au pierdut finalele disputate.

Robertson (28 de ani) are patru turnee de puncte câştigate în snooker ul profesionist. Rivalul său, Graeme Dott (33 de ani) are două victorii in turnee de puncte, dar şi un titlu de campion mondial, cucerit în 2006.

În semifinale, Robertson a trecut de Ali Carter (scor 17-12), iar Dott l-a învins pe Mark Selby (17-14).

Campionatul mondial de snooker 2010 – semifinale

Surprize mari in sferturile de finala ale Campionatului mondial de snooker 2010. Dupa ce John Higgins a parasit competitia in turul doi, alti doi mari favoriti, englezii Ronnie O’Sullivan si Shaun Murphy au parasit Campionatul mondial 2010 in sferturi.

Campionatul Mondial de snooker – tablou semifinale

Neil Robertson – Ali Carter 17-12

Graeme Dott – Mark Selby 17-14

Vezi rezultatele din sferturile de finala.

Steve Davis, omul-snooker

Marti seara, Steve Davis a pierdut clar primele doua sesiuni in fata lui Neil Robertson, in sferturile de finala ale Campionatului Mondial de snooker 2010. Scorul: 12-4, il apropie pe australian la un joc de semifinala. Steve Davis a ratat cat pentru un sezon, a reusit una din patru lovituri de distanta, dar poti sa nu il ai la inima?

Steve Davis a scris mare parte din istoria mondialului din 2010. In primul rand, eliminandu-l pe actualul campion, John Higgins, in optimi. In al doilea, pentru ca a demonstrat ca un om de 52 de ani se poate bate de la egal la egal cu toti tinerii-minune de astazi.

Si, mai ales, pentru ca a adus cea mai buna pledoarie ca snookerul trebuie sa dainuie. Rar am vazut spectatori de snooker aplaudand ca in aceste zile, la meciurile lui Steve Davis de la Crucible. Este al 30-lea an in care Davis vine in fata spectatorilor mondialului de snooker.

Dupa meciul din primul tur, cand l-a invins pe Mark King in joc decisiv, Davis spunea: „Cum nu am prea jucat snooker la nivel inalt in ultima vreme, meciul acesta e comparabil cu urcarea unui munte. Ce sentiment! Ultimul joc a fost tortură curată”.

Aseara, Robertson aproape ca a pus capac celei mai placute torturi pe care sportul ne-a oferit-o recent. Hendry este vanatorul de trofee, Jimmy White – omul care a dat elegantei haz, Ronnie O’Sullivan e talentul pur. Dar Davis, Davis e omul – snooker.

Vezi rezultatele din sferturile de finala ale Campionatul ui Mondial de snooker.

Campionatul mondial de snooker 2010 – Turul trei (sferturi de finală)

Ronnie O’Sullivan arata o forma senzationala la Campionatul mondial de snooker 2010. Englezul O’Sullivan a reusit trei break-uri de peste 100 de puncte si s-a calificat in sferturile de finala, in dauna unui fost mare campion, galezul Mark Williams.

Steve Davis a trecut de actualul campion mondial, John Higgins, si il va intalni in sferturi pe australianul Neil Robertson. Meciul-vedeta al acestei faze la Campionatul Mondial de snooker 2010 este insa cel dintre Ronnie O’Sullivan si Mark Selby. Primul este triplu campion mondial (2001, 2004 si 2008), iar al doilea este finalist in 2007 si unul dintre cei mai in forma jucatori ai anului 2010.

Campionatul mondial de snooker 2010 – Turul trei (sferturi de finala)

Steve Davis – Neil Robertson (5-13)

Ali Carter – Shaun Murphy (13-12)

Graeme Dott – Mark Allen (13-12)

Ronnie O’Sullivan – Mark Selby (11-13)

Vezi rezultatele din turul 2 al Campionatul ui Mondial de snooker.

Cine va castiga Campionatul Mondial de snooker 2010? Rezultate turul doi

Campionatul Mondial de Snooker 2010 şi-a consumat primul tur şi marii favoriţi de pe tabloul principal de concurs merg mai departe. În plus, Steve Davis pare într-o formă de zile mari. Blog de snooker te intreaba cine va lua titlul mondial anul acesta, la teatrul Crucible din Sheffield.

Anul trecut, campion mondial a fost John Higgins. Anul acesta, Ding Junhui arată o formă excelentă, dar oameni ca Ronnie O’Sullivan, Shaun Murphy, Mark Allen, Stephen Maguire, Graeme Dott sau John Higgins nu pot fi scoşi din calcule.

Cine crezi că va câştiga Campionatul mondial de snooker 2010?

Iată lista meciurilor din turul doi (optimile de finala) al mondialului de snooker din 2010:

John Higgins – Steve Davis (scorul este 11-13)

Neil Robertson – Martin Gould (13-12)

Ali Carter – Joe Perry (13-11)

Ding Junhui – Shaun Murphy (10-13)

Stephen Maguire – Graeme Dott (6-13)

Mark Allen – Mark Davis (13-5) (primul a realizat cel mai mare break realizat la ediţia 2010 de Campionat Mondial, 146 de puncte, în meciul din primul tur jucat împotriva lui Tom Ford)

Mark Selby – Stephen Hendry (13-5)

Mark Williams – Ronnie O’Sullivan (10-13)

Vezi şi: Tabloul sferturilor de finală

Campionatul mondial de snooker 2010 – curiozitati si meciurile din primul tur

Campionatul mondial de snooker 2010

Campionatul mondial de snooker 2010 a ajuns la faza semifinalelor, în care se întâlnescu Neil Robertson cu Ali Carter şi Mark Selby cu Graeme Dott.

Vezi rezultatele din turul 2.

Vezi tabloul turului 3 (sferturi de finala)

Vezi meciurile din semifinale.

Finala

Al doilea favorit – după Higgins -, Ronnie O’Sullivan, l-a invins pe talentatul chinez Liang Wenbo, scor 10-7,  si va juca in turul doi al campionatului mondial de snooker 2010 cu Mark Williams.

Campionatul mondial de snooker 2010 – Recorduri şi premiere

Englezul Steve Davis (53 de ani) este la a 30-a ediţie de campionat mondial, competiţie de snooker la care a debutat în 1979;

Debutanţii din 2010 sunt englezul Tom Ford şi chinezul Zhang Anda;

Campionul mondial la snooker în 1997, irlandezul Ken Doherty, a revenit la Sheffield, după ce anul trecut nu a reuşit calificarea pe tabloul principal. Totuşi, campionatul mondial de snooker 2010 nu a fost unul cu noroc pentru irlandez, deoarece acesta a pierdut deja în faţa lui Mark Selby;

Campionatul mondial de snooker 2010 – Tablou de concurs

John Higgins – Barry Hawkings (meci terminat, scor 10-6) – Pe scurt: început bun de ediţie 2010 pentru actualul campion mondial, în faţa unui jucător slab clasat, dar incomod.

Mark King – Steve Davis (9-10)

Neil Robertson – Fergal O’Brien (10-5)

Marco Fu – Martin Gould (9-10) – Pe scurt: Fu a avut 5-2 şi 8-6, dar Gould a revenit de fiecare dată. În decisiv, britanicul a reuşit să rămână calm şi chiar a realizat un break de 90 de puncte.

Ali Carter – Jamie Cope (10-4) – Pe scurt:  Snooker impresionant din partea lui Carter, în faţa unui adversar pe care l-au trădat loviturile de distanţă.

Joe Perry – Michael Holt (10-4)

Ding Junhui – Stuart Pettman (10-1) – Pe scurt: cea mai categorica victorie a primului tur de la Campionatul mondial de snooker 2010 îi aparţine lui Ding Junhui. Chinezul i-a lăsat puţine şanse lui Pettman, care le-a jucat insa foarte slab.

Shaun Murphy – Gerard Greene (10-7). Murphy a condus cu 8-1, dar Greene a echilibrat jocul, ajungând chiar la 9-7. În turul următor Murphy joacă împotriva chinezului Ding.

Stephen Maguire – Stephen Lee (10-4)

Peter Ebdon – Graeme Dott (5-10) – Pe scurt: campion mondial în 2006, Dott a pierdut în ultimii ani contactul cu elita snookerului. Însă, în 2010, pare că şi-a regăsit forma pentru a încerca o nouă calificare în fazele superioare.  În turul următor, Dott l-ar putea întâlni pe Stephen Maguire.

Mark Allen – Tom Ford (10-4)

Ryan Day – Mark Davis (8-10)

Mark Selby – Ken Doherty (10-4) – Pe scurt: Campion mondial în 97, Kendo s-a calificat la Campionatul Mondial 2010 după un tur preliminar. Selby, unul dintre mari favoriţi în 2010, l-a învins însă clar.

Stephen Hendry – Zhang Anda (10-9) – Pe scurt: jucătorul de snooker chinez l-a condus cu 9-7 pe multiplul campion mondial, dar nu şi-a putut păstra calmul, deşi a avut numeroase şanse de a câştiga în cele trei jocuri ce au urmat. În turul doi, Hendry joacă cu Selby.

Mark Williams – Marcus Campbell (10-5) – Pe scurt: meci foarte lung, deşi s-au jucat relativ puţine jocuri. Campbell a jucat extrem de lent, dar a ratat numeroase şanse ivite de-a lungul meciului. O lovitură de neînţeles a fost cea la bila neagră din jocul 13, la scorul de 7-5. Campbell a încercat să introducă bila cu manta, dar a lăsat neagra pe marginea buzunarului, iar Williams s-a desprins la 8-5.

Ronnie O’Sullivan – Liang Wenbo (10-7)

Scorurile finale vor apărea după încheierea partidelor

Campionatul mondial de snooker 2010 – curiozităţi

Denis Taylor şi Steve Davis vor juca un meci în cinstea memorabilei finale din 1985, câştigată de primul în mod dramatic. Meciul a avut nevoie de joc decisiv, iar, în acest moment al jocului, câştigătorul s-a decis la bila neagră. Momente de la Campionatul mondial de snooker 1985, finala, aveţi aici;

Caştigătorul din 2010 va primi 250.000 de lire sterline;

White, campion în Cehia

Jimmy White a încheiat aseară cei şase ani fără titlu profesionist, după victoria clară în faţa scoţianul Graeme Dott. Meciul s-a disputat la Praga şi a fost finala World Series of Snooker, o competiţie destinată popularizării snookerului în afara Regatului Unit.

White, aflat în afara Top 50, trecuse în semifinală de John Higgins, liderul clasamentului mondial. Finala, disputată în sistemul cel mai bun din 9 jocuri, a început excelent pentru White. Dott nu a fost nici pe departe jucătorul care tocmai în bătuse pe Stephen Maguire în semifinală şi a pierdut primele trei jocuri.

Revenirea scoţianului a fost târzie, iar White a rămas calm şi a încheiat meciul în jocul opt, scor 5-3.

În acest sezon, Dott forţează revenirea în Top 16, care permite accesul direct la mai toate marile competiţii. Momentan, scoţianul este pe locul 23 în clasamentul mondial.

Marea dezamăgire a serii a fost numărul foarte mic de spectatori, mai mult de trei sferturi dintre scaune fiind libere.

Snookerul, o lume mai largă | VIDEO

Australianul Neil Robertson a câştigat, duminică seara, Marele Premiu de la Glasgow, Scoţia. În finală, adversar i-a fost un alt jucător din afara arhipelagului britanic, chinezul Ding Junhui.

După un început echilibrat de meci, cu egalitate la 2, 3 şi 4, Robertson s-a desprins în câştigător. Ding a fost bun la loviturile de distanţă, dar le-a greşit deseori pe cele de siguranţă. Ruptura s-a produs în jocul nouă, primul dintre cele cinci câştigate consecutiv de jucătorul de la Antipozi.

Totuşi, dincolo de scorul înregistrat, stă un detaliu interesant.
Citește restul acestei intrări »

Carter a câștigat Openul Galez

Englezul Ali Carter a revenit senzațional în finala Openului Galez la snooker, reușind să câștige, ieri, primul său titlu dintr-un turneu de puncte.

Carter, finalist al ediției 2008 a Campionatului Mondial, era condus cu 5-3 de către nord-irlandezul Joe Swail, la capătul primei sesiuni. Numai că au urmat șase jocuri la rând câștigate de englez în sesiunea de seară.

În semifinale, Carter trecuse de Anthony Hamilton, la capătul unui meci spectaculos, încheiat abia după un joc decisiv.

„Sunt foarte mulțumit că am reușit să câștig un turneu. Se spune că, după ce îl câștigi pe primul, vor veni mai multe. Sper să fie așa”, a spus Carter, în discursul de primire a trofeului. Citește restul acestei intrări »

« Older entries